Honda Insight nu se dezminte nici în interior şi cei care apreciază avangardismul nipon nu vor fii dezamăgiţi de acest aspect. Imformaţiile esenţiale pentru un şofer sunt grupate în trei afişaje, toate în zona volanului. În mijloc se află turometrul iluminat pe albastru, element ce încorporează şi ecranul principal cu afişaj alb pe fond negru. De o parte şi de alta se află indicatoarele de combustibil în dreapta şi cel care arată statusul unităţii electrice în stânga. Vitezometrul digital este plasat într-un marsupiu vertical deasupra turometrului. Deci din acest punct de vedere, fanii Civic nu vor fii dezamăgiţi nici de Honda Insight.
De asmenea, volanul pare importat de pe hatchbackul japonez, acest element încorporând inteligent principalele comenzi necesare şoferului, astfel încăt acesta nu este nevoit să îşi delzlipească mâinile. Tot pentru a nu distrage atenţia şoferului, comenzile climatizării sunt plasate în vecinătatea volanului, la doar câţiva centimetri. Pe partea opusă acestora se află butonul Econ (vom vedea mâine ce face) şi comutarul de reglare a oglinzilor.
În privnţa designului general al planşei de bord, aş avea câteva menţiuni de făcut. Designul, deşi futurist în general, este trădat de prea multe linii drepte şi zone desenate doar cu echerul, mai ales sub consola centrală, care nu arată foarte actual. În shimb în zonele incriminate de mine există la fel de multe spaţii de depozitare ca într-o bibliotecă şi poţi să îţi depui acolo toate mărunţişurile, de la telefon, până la fisele de parcare.
Plasticele sunt plăcute ca aspect, dar destul de tari şi dacă ar fii să comparăm cu modelele cele mai populare din clasa compactă din Europa standardele calitative nu sunt la fel de ridicate. În schimb, Honda se revanşeză printr-o tapiţerie pluşată foarte plăcută la atingere, mai ales pe cotieră şi pe feţele de uşi, îmbiându-ţi parcă antebraţul să poposească acolo. Cotiera are şi rol funcţional, ascunzând un spaţiu de depozitare şi o intrare audio in.
Poziţia la volan este una bună, nu stai nici prea sus nici prea jos şi ai spaţiu arhisuficient. Problema va surveni la locurile din spate, dar nu la genunchi, ci la cap. Din cauza plonjonului accentuat al plafonului, cei mai înalţi vor resimţi un disconfort din cauza lipsa spaţiului pentru cap, chiar dacă îşi vor putea întinde membrele destul de mult. Acest aspect este un neajuns al "cozii Kamm", fiind mai puţin generos cu ocupanţii de pe locurile din spate. Spatele mai are încă un dezavantaj, şi anume, vizibilitatea. Luneta scindată în două îţi dă impresia că parcă ai privi din cutia poştală afară, bucata mediană obturând considerabil vederea.
Un aspect pozitiv al acestui model este portbagajul foarte mare. Acesta are o capacitate de 400 de litri şi o deschidere uriaşă, specifică mai degrabă unui break decât unui hatchback. Spaţiul mare de bagaje este obţinut chiar dacă în acea zonă se află unitatea electrică, ingeniozitate japoneză triumfând şi în aces aspect.
Rămâne de văzut cum ingeniozitatea niponă a făcut din Honda Insight o maşină plăcută la condus. Dar despre asta vom vorbi mâine.
VEZI AICI TOATE EPISOADELE TESTULUI CU HONDA INSIGHT
Nu ştiu câţi dintre voi îşi aduc aminte primul Honda Insight. Ei bine, vă spun că acel model, fără nicio exagerare, arăta ca un automobil desenat de un tocilar obsedat de filmele S.F. Partea din faţă semăna a maşină cât de cât, însă partea din spate cu bosajele acoperite şi puţin evazate parcă implora pentru un reactor central şi două aripi pe lateral. Ce-a de-a doua generaţie, însă, a făcut un pas înainte spre normalitate.
Bineînţeles Honda Insight păstrează acea parte posterioară numită "coadă Kamm", nu pentru că ar fi o tentativă de plagiat la Toyota Prius, ci pentru că, aşa cum a demonstrat inventatorul acestui element Wunibald Kamm în anii ’30, facilitează mult aerodinamica şi implicit consumul de combustibil. Spatele este astfel destul de ciudat, cu acea lunetă în două zone, trademark Honda şi profilul alungit. În schimb lămpile posterioare, care la Honda Civic şi Hnda Accord păstrează o unitate cu cele frontale, la Insight sunt destul de banale, and o formă simplă de triunghi.
Dar atu-ul vizual al acestui model este partea frontală, care arată surprinzător de agresiv şi de bine. Sursa de inspiraţie a actualei generaţii Honda Insight este clar modelul pe hidrogen FCX Clarity, grila, farurile, spoilerele, fiind aproximativ identice. Şi spre deosebire de aşa zisele modele eco ale unor constructori, care au un design castrat de anumite artificii stilistice în scopuri aerodinamice, la Honda Insight nu se observă acest lucru, din contră fiind un model cu un design foarte elaborat.
Ca şi dimensiuni Honda Insight poate fii comparată cu un Ford Focus, deşi profilul plonjat creează iniţial impresia că ar fi vorba de un model mai lung decât o compactă. În schimb este un model mai îngust şi mai scund, caracteristică dată de cerinţele aerodinamice, pentru a "înţepa" mai bine aerul. Succint măsurile lui Honda Insight sunt 4,395 m lungime, 1,695 m lăţime şi 1,425 m lăţime. Faţă de prima generaţie, în drumul spre normalitate, aşa cum spuneam, noul Insight a mai crescut o clasă, originalul Insight fiind o subcompactă cu două uşi şi doar două locuri, iar actualul o compactă conveţională cu 5 uşi.
Cert este că apariţia exotică pe străzile din România atrage privirile ca un magnet. Ori designul avangardist, ori faptul că prea mulţi nu sunt la curent cu ultimele apariţii automobilistice, generează un val de capete întoarse oriunde te-ai afla. De asemenea, o spun din experienţă, posesorii de Honda sau fanii mărcii japoneze vor sări cu întrebări sau remarci laudative la acest nou model imediat cum te postezi la semafor. Chiar şi posesorii de Toyota Prius, singurul rival deocamdată, vor arunca priviri curioase, dar nu la fel de pline de mândrie ca şi cei ce îndrăgesc Honda.
Pentru că este o Honda, adică marca niponă care a plantat futurismul în clasa compactă prin Honda Civic, inevitabil, curioşii îşi vor infiltra privirea în interior şi nu vor fi dezamăgiţi. Vezi pe pagina 2.